Poliţiştii din Seimeni au intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a pune capăt unui scandal izbucnit în timpul unui botez. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că mai mulţi indivizi s-au luat la bătaie într-un local. Din investigaţiile efectuate, lucrătorii din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală au stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi ca urmare a unor neînţelegeri mai vechi, Petre N., din Seimeni, l-a bătut pe Eugen P, din Cernavodă. Supărat din cauza corecţiei primite, acesta din urmă a hotărât să se răzbune. Câteva ore mai târziu, el şi-a vărsat nervii pe maşina lui Cristian M., unul dintre bărbaţii care au fost de partea celui care l-a bătut. Oamenii legii spun că suspectul a spart luneta autoturismului cu o piatră. Prejudiciul a fost estimat la 450 de lei. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care au avut loc aceste incidente.