Un bar situat pe strada Şcolii din localitatea Saligny a fost, duminică, scena unor bătăi ca în filmele western. Scenariul şi protagoniştii scenelor violente nu sînt departe de cele din Vest-ul Sălbatic: singurii clienţi de la acea oră încă nepotrivită pentru băut, 17.00, erau trei localnici: Nelu Creţu, Marian Chiroiu şi Nicu Topriceanu, de 37, 26 şi respectiv 20 ani. Din spusele poliţiştilor, între cei trei băutori au avut loc nişte discuţii contradictorii care, în combinaţie cu alcoolul, au degenerat în scandal. Pentru a face faţă “aglomeraţiei” din bar, Marian Chiroiu şi Nicu Topriceanu l-au bătut pe al treilea client care, din cauza loviturilor încasate, a necesitat intervenţia unei ambulanţe. Nelu Creţu a fost transportat la Spitalul din Cernavodă, unde a rămas internat, urmînd ca, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, să se stabilească şi încadrarea juridică a faptei.