CANDIDATURI Fostul deputat Valer Dorneanu, din partea PSD, şi senatorul Nicolae-Vlad Popa, propus de PDL, se vor bate pentru un post la Curtea Constituţională Română (CCR). Candidatul care va obţine cele mai multe voturi în plenul Camerei Deputaţilor o va înlocui pe judecătoarea Aspazia Cojocaru, al cărei mandat se va încheia la 8 iunie. Alegerea reprezentantului Camerei în CCR ar urma să se facă în perioada 25 - 30 martie, când candidaturile vor fi supuse la vot în plen. Cele mai mari şanse pentru ocuparea scaunului de magistrat la CCR le are Valer Dorneanu, care a primit susţinerea tuturor partidelor care compun USL. De altfel, candidatura lui Dorneanu, care a fost deputat în perioada 2000 – 2004, a primit, ieri, avizul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, care a decis cu 16 voturi „pentru” şi trei voturi „împotrivă” să accepte propunerea grupului parlamentar al PSD.
ŞANSE De partea cealaltă, propunerea PDL, Nicolae-Vlad Popa, a fost avizată negativ de aceeaşi Comisie Juridică. Însă voturile din Comisie nu au nicio valabilitate, pentru că avizul este unul consultativ, plenul Camerei Deputaţilor urmând să se pronunţe asupra celor două candidaturi propuse de grupurile PSD şi PDL. În altă ordine de idei, şi Senatul se pregăteşte să-şi schimbe reprezentantul în CCR, Ion Predescu, al cărui mandat va expira la sfârşitul acestei luni. În acest caz, cele mai mari şanse de a ocupa postul le are actualul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, care este propusă de grupurile parlamentare ale USL.