Bătrân ucis în bătaie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Agresor reţinut pentru lovituri cauzatoare de moarte

Bătrân ucis în bătaie

Eveniment 06 Septembrie 2012 / 00:00 714 accesări

Un tânăr din localitatea Dunăreni a fost reţinut, ieri dimineaţă, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Anchetatorii spun că incidentul a avut loc duminica trecută, în jurul orei 10.00. Victima, un bărbat în vârstă de 77 de ani, şi agresorul, Dorin Lazăr, de 28 de ani, au consumat mai multe băuturi alcoolice în apropierea unui magazin din Dunăreni. Martorii le-au declarat oamenilor legii că, la un moment dat, între cei doi a izbucnit un conflict verbal. În timpul audierilor, Lazăr a susţinut că s-a enervat la culme în momentul în care bătrânul ar fi spus mai multe cuvinte jignitoare la adresa soţiei lui. „În momentul în care victima a plecat spre casă, agresorul l-a urmărit cu căruţa. L-a ajuns din urmă la o distanţă de aproape 80 de metri de magazin, pe o stradă pietruită. În momentul în care s-a apropiat de bătrân a smucit calul, care a lovit şi dezechilibrat victima. În acel moment, agresorul a coborât din căruţă şi l-a lovit pe bătrân cu pumnul în figură. În urma loviturii, acesta a căzut inconştient la pământ“, a declarat procurorul de caz Zafer Sadâc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. La scurt timp, în zonă a apărut şi soţia agresorului care, crezând că bătrânului i s-a făcut rău de la băutură, i-a spus lui Dorin Lazăr să îl ridice din drum şi să îl ajute să ajungă la gardul casei din apropiere, iar apoi s-au urcat în căruţă şi au plecat.

LOVITURĂ FATALĂ Bătrânul a reuşit să meargă încă 100 de metri, după care s-a prăbuşit pe pământ. După câteva minute, victima a fost văzută de câţiva copii care l-au alertat pe fiul acesteia. Tânărul a crezut că tatăl său a băut mai mult şi că în drum spre casă s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la faţă. Văzând, însă, că bătrânul nu se mai trezeşte din băutură, tânărul a sunat la 112. Septuagenarul a fost dus iniţial la Spitalul Orăşenesc Cernavodă de unde, însă, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia. După ce a fost stabilizat, pacientul a fost transferat în Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În ciuda eforturilor depuse de medici, bătrânul a murit la câteva ore de la internare. După efectuarea necropsiei, anchetatorii au stabilit că decesul a survenit în urma loviturii de pumn care i-a provocat o dublă fractură de mandibulă şi hemoragie cerebrală. În momentul în care a aflat că victima a decedat, suspectul a fugit de acasă, însă ieri dimineaţă, la ora 08.00, s-a predat poliţiştilor. În timpul audierilor, Dorin Lazăr şi-a recunoscut fapta. Procurorii urmează să îl prezinte magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Totodată, anchetatorii spun că suspectul nu este la prima încălcare a legii şi că, anul trecut, tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat după ce a furat mai multe bunuri din incinta unei ferme viticole.



12