O pensionară de 80 de ani, din Constanţa, a fost rănită grav, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier petrecut în jurul orei 12.20, în municipiu. Potrivit anchetatorilor, o şoferiţă de 57 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia. La efectuarea virajului către stânga, au stabilit poliţiştii, aceasta a acroşat o octogenară din Constanţa, care încerca să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, pensionara a fost rănită grav. O ambulanţă a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Oamenii legii au testat-o pe şoferiţă cu aparatul Drager şi au constatat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.