A decis să traverseze strada prin loc nepermis și a ajuns pe patul de spital. Este vorba despre o pensionară de 73 de ani, din localitatea Valu lui Traian. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, pe Drumul Național 3, în jurul orei 7.30. Polițiștii de la Rutieră spun că un bărbat de 37 de ani a condus o motocicletă pe DN3, dinspre Constanța către Murfatlar. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Cobadin, acesta a acroșat o femeie care traversa, spun oamenii legii, prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma impactului, bătrâna a suferit răni ușoare. Martorii au sunat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. O ambulanță a transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Motociclistul a fost testat de polițiștii de la Rutieră cu aparatul Drager, stabilindu-se că acesta nu consumase alcool înainte de a pleca la drum.