Bătrână rănită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bătrână rănită

Eveniment 26 Septembrie 2012 / 00:00 416 accesări

O bătrână de 76 de ani a ajuns ieri, în jurul prânzului, pe patul de spital, după ce a fost rănită într-un accident rutier produs în municipiul Constanţa, în jurul orelor 12.00. Potrivit anchetatorilor, Sorin M. a condus un autoturism marca Dacia pe strada Theodor Burada. Ajuns în zona autogării, spun poliţiştii de la Rutieră, acesta a frânat brusc pentru a nu lovi o femeie de 76 de ani care încerca să traverseze şoseaua prin loc nepermis. A reuşit să evite impactul, dar mai multe cabluri pe care acesta le transporta pe plafonul maşinii s-au desprins şi au lovit-o pe pensionară. Femeia a fost rănită uşor şi transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii l-au testat pe şofer cu aparatul Drager şi au constatat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. (R.M.)



12