O pensionară de 76 de ani, din satul constănţean Tătaru, a fost transportată ieri, cu elicopterul SMURD, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Oamenii legii spun că femeia gătea, ieri, în bucătăria locuinţei sale din Tătaru, când i s-a făcut rău. Pensionara, care era singură în casă, a reuşit să ajungă până în dormitor, unde s-a întins pe pat, uitând să oprească aragazul. Oala cu mâncare a continuat să fiarbă, iar la un moment dat, a luat foc. Un sătean care trecea prin zonă a observat fumul gros şi a intrat în casa bătrânei, pentru a vedea ce se întâmplă. El a alergat la un vecin şi i-a spus să sune la 112. În localitatea Tătaru s-a deplasat elicopterul SMURD, care a transportat-o pe bătrâna intoxicată cu monoxid de carbon la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată.