Bătrâneţi liniştite pentru octogenara din Eforie Sud

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După luni de chin

Bătrâneţi liniştite pentru octogenara din Eforie Sud

Social 05 Decembrie 2012 / 00:00 614 accesări

Oricât de negru ar părea viitorul, există mereu un licăr de speranţă. O dovedeşte cazul bătrânei din Eforie Sud lăsată să moară de foame de propriul fiu. În urma unei sesizări făcute de o cunoştinţă la serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Eforie, Anghelina Ştefan, de 82 de ani, a fost adusă, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. „Ea este şi în acest moment internată, şi au fost făcute demersurile necesare pentru a nu fi externată decât în momentul în care vom finaliza procedurile pentru instituţionalizarea ei într-unul din centrele de asistenţă socială de pe raza judeţului. Din datele care ne-au fost comunicate, starea ei s-a îmbunătăţit”, a declarat asistentul social din cadrul Primăriei Eforie, Georgeta Oancea, care s-a ocupat de caz de la început. Reamintim că, pe 27 noiembrie, asistenţii sociali care s-au deplasat la locuinţa Anghelinei, pe care femeia o împărţea cu fiul ei, Iordan Bârlădeanu, de 55 de ani, au avut parte de o imagine de coşmar. În casa plină de gunoaie, femeia stătea pe o plapumă, direct pe podea, şi era acoperită cu o pătură. „Era foarte murdară şi neîngrijită, dar ceea ce m-a şocat cel mai tare a fost greutatea ei: practic, era numai piele şi os, am înţeles că avea undeva la 30 de kilograme. Lucrez de 13-14 ani ca asistent social, dar aşa ceva nu am mai întâlnit”, spunea, la acea dată, asistentul social.



12