Centrul Social din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice vine în ajutorul persoanelor neajutorate din Constanţa, persoane care abia îşi duc traiul de la o zi la alta din cauza veniturilor mici. Suportul social pe care vârstnicii îl primesc constă în pachete cu alimente, medicamente sau analize medicale. La sfârşitul fiecărei luni, 151 de persoane primesc pachete cu alimente în valoare de 80 de lei/pachet. Zilele trecute, asistenţii sociali au distribuit pachetele în zona centrală a Constanţei.

MULŢUMITĂ CĂ ARE CE MÂNCA. În evidenţa Centrului Social se află şi Alexandrina Cavadia, o femeie care este ajutată de unitatea socială încă din 2001. Ea are 72 de ani şi este văduvă din 1997. De atunci, viaţa sa a fost din ce în ce mai grea. După ce a fost evacuată din casa în care a locuit până în 2004, a fost nevoită să locuiască prin vecini saula rude. “Toate lucrurile strânse de o viaţă îmi sunt acum împrăştiate peste tot, pe la prieteni, rude”, spune bătrâna. Acum locuieşte cu sora sa, Viorica Moldoveanu, cu fiica sa şi cei doi copii, de şase, respectiv şapte ani. Cu toţii împart două camere, într-un imobil pentru care plătesc chirie la Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat. O cameră este amenajată ca bucătărie, iar alta ca dormitor. Atât copiii cât şi femeile împart, noapte de noapte, acelaşi pat. Bătrânei nu-i este deloc uşor, dar este mulţumită că are un acoperiş deasupra capului şi că nu trăieşte pe străzi. I-a fost teamă că ar putea să-şi trăiască bătrâneţea pe drumuri. Şi de parcă probleme sale nu sunt suficiente, femeia se luptă cu o serie de suferinţe. Asistenta medicală din cadrul Centrului Social, Cristina Spătaru, spune că “în urma controalelor medicale a reieşit că femeia suferă de spondiloză, reumatism cronic degenerativ, ulcer duodenal, atrofie optică, hepatopatie, cardiopatie ischemică, bronşită cronică şi hipertensiune arterială”. Toate aceste boli nu fac altceva decât să-i amărască şi mai tare traiul femeii. Nici nu mai ştie câte pastile trebuie să înghită zilnic pentru a putea trece cu bine peste suferinţă. Îi mulţumeşte bunului Dumnezeu că are ce pune pe masă şi are ceva bani pentru medicamente. Din pensia de urmaş, de doar 462 de lei, reuşeşte cu greu să-şi ia câte ceva. Recunoaşte că dacă nu ar fi existat Centrul social ar fi trebuit să se îngrijească şi de procurarea medicamentelor. De fiecare dată când este nevoie, asistenţii medicali îi sunt alături şi îi furnizează medicamentaţie pentru tratamente. Sora Alexandrinei are şi ea o pensie de 350 de lei, venitul cel mai mic din România, în cazul pensiilor de stat, iar fiica acesteia munceşte cu ziua pe unde apucă, lăsând copiii în grija bunicii. “Până să se stingă soţul meu o duceam bine, aveam speranţe că ne vom duce bătrâneţea liniştiţi. Acum am ajuns să îmi doresc doar să am deasupra capului un acoperiş. Nu vreau să supăr pe nimeni, nu vreau să mai stau pe capul lor. Ştiu că cei mici suferă că suntem cu toţii aici îngrămădiţi”, spune femeia. Singurele speranţe ale Alexandrinei sunt Centrul Social şi Biserica. “Merg la biserică şi mă rog pentru toată lumea, pentru cei care mă ajută şi pentru mine. Dacă Centrul Social nu avea grijă de mine şi de sora mea, cred că muream de foame”, a spus femeia. Dezamăgită de traiul pe care îl are, ea e de părere că dacă vremurile generaţiei ei au mai fost cum au mai fost, tineretul din ziua de astăzi nu are nicio şansă dacă lucrurile nu se schimbă, făcându-şi griji pentru nepoţii ei.