Bătrânii de la Căminul din Poarta Albă au saltele noi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Să dăruim împreună”

Bătrânii de la Căminul din Poarta Albă au saltele noi

Justiție 23 Decembrie 2011 / 00:00 439 accesări

Târgul de binefacere „Să dăruim împreună” organizat ca în fiecare an de Consulatele Onorifice ale Libanului şi Norvegiei şi Consulatele Generale ale Republicii Turcia, Republicii Populare Chineze, Federaţiei Ruse din Constanţa şi-a atins scopul. Ieri, o delegaţie a consulatelor participante la târg au fost la căminul de persoane vâstnice din Poarta Albă, pentru a oferi obiectele electrocasnice donate în cadrul evenimentului. Organizatorii târgului susţin că, după ce au consultat reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dar şi conducerea căminului, din suma strânsă în cadrul evenimentului caritabil, 22.000 de lei, s-a dispus achiziţionarea a 75 de saltele pentru paturile bătrânilor. „Încercăm să continuăm tradiţia târgului începută în 2006. Cu banii obţinuţi în urma târgului de la finele acestui an vom încerca să satisfacem cât mai mult din nevoile vârstnicilor de la Poarta Albă”, a declarat consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz, unul dintre iniţiatorii târgului în urmă cu cinci ani.



12