Bătrânii şi studenţii din cămine vor plăti mai puţin la gaze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bătrânii şi studenţii din cămine vor plăti mai puţin la gaze

Justiție 08 Ianuarie 2013 / 00:00 446 accesări

Preţul gazelor naturale furnizate unor anumite categorii de clienţi finali a scăzut, în medie, cu 23% de la 1 ianuarie 2013, după ce mai mulţi consumatori au intrat în categoria clienţilor casnici, prin intrarea în vigoare a Ordinului 42/2012 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali. Potrivit unui comunicat al ANRE, remis ieri, regulamentul, publicat în Monitorul Oficial al României din data de 21 decembrie 2012, prevede la articolul 3 alineatul (2) că \"imobilele cu destinaţia de locuinţă, indiferent de forma de proprietate, aflate în administrarea unor persoane juridice de drept public sau privat, inclusiv centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, căminele pentru persoanele vârstnice, centrele de plasament, centrele de primire a copilului în regim de urgenţă, centrele maternale, internatele şcolare, căminele studenţeşti, în care se utilizează gaze naturale în scopul încălzirii spaţiilor proprii, producerii apei calde şi pentru gătit\" se încadrează în categoria clienţilor casnici de gaze naturale. Astfel, clienţii finali menţionaţi, care până la aprobarea acestui act normativ erau încadraţi în categoria clienţilor noncasnici de gaze naturale, sunt încadraţi de la 1 ianuarie 2013 în categoria clienţilor casnici de gaze naturale şi beneficiază de preţul final reglementat aferent clienţilor casnici. Pentru categoriile de clienţi finali menţionaţi, efectul acestor noi reglementări emise de ANRE se reflectă într-o scădere de preţ a gazelor naturale livrate de principalii furnizori de gaze naturale de pe piaţa reglementată, în medie procentuală de 23%”, a anunţat ANRE. În acest an, pentru consumatorii casnici, prima majorare a preţului la gaze naturale va fi realizată la 1 iulie 2013, când preţul reglementat va creşte cu 8%, iar cea de-a doua, la 1 octombrie, când acesta va urca cu două procente.



12