Un bărbat de 50 de ani a ajuns, vineri, în stare gravă, la spital, după ce a fost bătut de fostul prieten al fiicei. Incidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 13.30, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Spitalului Municipal. Conform poliţiştilor, Beatrice Catrina, în vârstă de 20 de ani, din Cumpăna, s-a despărţit de prietenul ei în urmă cu câteva zile. Acesta nu este de acord cu decizia fetei, motiv pentru care s-a hotărât să o bată. „A venit la mine acasă şi a început să mă bată, m-a dat cu capul de faianţă. Eu l-am sunat pe tata să vină să mă ia şi am fost la poliţie în Cumpăna, ca să depun o plângere“, a declarat Beatrice. După ce au ajuns în oraş, Beatrice şi tatăl ei, Constantin Catrina, au obsevat că sunt urmăriţi de tânăr, însă nu au dat importanţă. Nervos, tânărul a apăsat mai tare acceleraţia şi a intrat în maşina celor doi. Potrivit oamenilor legii, Constantin Catrina a coborât din maşină pentru a discuta cu fostul prieten al fiicei sale, dar tânărul l-a luat la bătaie. După ce l-a doborât la pământ, agresorul a plecat. La adresa respectivă s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, care a transportat victima la spital. Tânărul a fost dat în urmărire şi găsit de poliţişti după câteva ore de la incident. Acesta a fost identificat a fi Florin iulian Săbăreanu, de 23 de ani, din Constanţa. Oamenii legii urmează să stabilească încadrarea juridică pentru Iulian Săbăreanu, în funcţie de numărul de zile de îngrjiri medicale pe care le va primi tatăl fetei pentru vindecarea vătămărilor suferite.