Bătut măr de un şofer nervos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bătut măr de un şofer nervos

Eveniment 22 Februarie 2012 / 00:00 4654 accesări

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au propus instanţei arestarea lui Neculae Boca, de 25 de ani, pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducere fără permis. În acelaşi dosar a fost reţinută şi Nicoleta Lazăr, de 40 de ani, pentru favorizarea infractorului. Boca este acuzat că a bătut cu bestialitate, după ce i-a accidentat, doi tineri care au încercat să traverseze strada prin loc nepermis. Cele două victime, ambele din localitatea constănţeană Băltăgeşti, veniseră la Constanţa pentru a repara un autoturism marca BMW şi erau găzduiţi de un prieten care locuieşte în cartierul CET. În cursul zilei de joi, în jurul orei 09.00, în timp ce se îndreptau către mecanicul auto, cei doi tineri au trecut prin clipe de groază. Când se pregăteau să traverseze aleea Pelicanului, din cartierul CET, ei au observat că se apropie un autoturism, al cărui şofer, după spusele lor, în momentul în care i-a văzut a accelerat. Una dintre victime a trecut în grabă, iar cea de-a doua s-a oprit. Boca, cel aflat la volan, a oprit autoturismul marca Jeep Grand Cherokee, moment în care unul dintre tineri i-a reproşat că era să îi omoare. Nervos, Boca a coborât din maşină şi a început să îl lovească cu pumnii şi picioarele până l-a doborât la pământ. Şi agresiunea nu s-a oprit aici. Boca s-a dus la maşină, a luat o bâtă de baseball şi a continuat să îl lovească. În ajutorul rănitului a sărit cea de-a doua victimă, care a primit acelaşi tratament. Cu toate că zona era populată, nimeni nu a intervenit. Şoferul agresiv s-a urcat la volanul autoturismului şi a demarat în trombă.

VĂTĂMĂRI GRAVE Cele două victime s-au întors la locuinţa prietenului lor, care a sunat la 112 şi în scurt timp două ambulanţe i-au transportat pe cei agresaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. După ce a plecat de pe aleea Pelicanului, agresorul, Neculae Boca, s-a ascuns în locuinţa naşei unuia dintre copii săi, Nicoleta Lazăr. Femeia a luat legătura cu soţul ei, care se află în Germania, cu intenţia de a-l trimite pe Boca în afara ţării pentru a nu fi găsit de autorităţi. Una dintre victime a rămas internată în spital având fractură de mandibulă stângă, entorsă genunchi dreapta, şi conform expertizei medico-legale necesită 55 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicaţii. Prietenul său are nevoie de patru zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea vătămărilor suferite. În cursul zilei de luni, Boca a fost depistat în locuinţa Nicoletei Lazăr şi reţinut de procurori pe bază de ordonanţă. În timpul audierilor, acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere. Ieri a fost ridicată de la domiciliu şi Nicoleta Lazăr, iar cei doi au fost prezentaţi instanţei. Neculae Boca este un vechi client al oamenilor legii, el fiind implicat în nenumărate scandaluri.



12