Un tînăr în vîrstă de 23 de ani, din localitatea tulceană Ceamurlia de Sus, a ajuns la spital după ce a fost snopit în bătaie de doi indivizi. Oamenii legii spun că cei doi agresori, Claudiu Ilie şi Claudiu Cioroianu, au coborît dintr-o căruţă, pe Drumul Judeţean 226, şi s-au dus ţintă spre Gheorghe Ştefan, care ducea la păscut o turmă de oi. Fără să stea pe gînduri, cei doi au început să-şi lovească victima cu pumnii şi cu picioarele. În momentul în care Gheorghe Ştefan a căzut la pămînt, aceştia au pus mîna pe două bîte şi l-au izbit de mai multe ori în stomac, peste picioare şi peste mîini. Auzind ţipetele disperate ale tînărului, un localnic a apelat linia unică 112 şi a cerut ajutor. Gheorghe Ştefan a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat. Oamenii legii au reuşit să afle identitatea celor doi autori, care sînt cercetaţi acum în stare de libertate. Poliţiştii din Grădina spun că întregul scandal a pornit de la o datorie mai veche pe care Gheorghe Ştefan o avea la cei doi agresori. Încadrarea juridică a faptei se va face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de victimă.