Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, s-a ales cu dosar penal, după ce oamenii legii au descoperit că, în noaptea de joi spre vineri, a condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii spun că Andrei C., de 28 de ani, s-a urcat la volanul maşinii, după ce a băut câteva pahare de băutură. Nu a mai contat pentru el faptul că nici măcar nu deţine permis de conducere. Potrivit anchetatorilor, tânărul a provocat, pe parcursul călătoriei sale, mai multe pagube. Mai întâi, şoferul de ocazie a lovit o maşină pe strada Dumbrava Roşie, după care, continuându-şi drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a scăpat autoturismul de sub control şi a izbit o clădire situată pe strada Crişana. Şoferul şi amicul acestuia, aflat pe scaunul din dreapta faţă, au suferit răni uşoare. La testarea conducătorului auto cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat acum pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.