24 Noiembrie 2024, 23:00
Un şofer constănţean s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti constănţeni băut în trafic. Poliţiştii de la Rutieră spun că Vasile Boiniceanu, de 59 de ani, a fost oprit în trafic, iar la testarea acestuia cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că şoferul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui Vasile Boiniceanu s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.