25 Noiembrie 2024, 23:20
Dosar penal pentru un bărbat de 48 de ani, după ce poliţiştii de la Rutieră l-au prins conducând băut în municipiul Constanţa. Oamenii legii l-au oprit pe Sorin P., pe strada I. Gh. Duca, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aflat că suspectul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, la testarea şoferului de ocazie cu aparatul Drager, poliţiştii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat acum în stare de libertate.