Peste 500 de şoferi au rămas fără permis în perioada sărbătorilor de iarnă pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Conform statisticilor, în perioadele 24 - 27 decembrie 2009 şi 31 decembrie 2009 - 4 ianuarie 2010, poliţiştiide la Rutieră au descoperit în trafic 517 conducători auto sub influenţa băuturilor alcoolice, 372 fiind sancţionaţi contravenţional, iar în alte 145 de cazuri oamenii legii întocmind dosare penale. Potrivit IGPR, în intervalul de timp 24 - 27 decembrie 2009, s-a constatat o scădere a numărului accidentelor rutiere grave, care sunt cu aprox. 35% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. \"De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele\", arată IGPR. În intervalul 31 decembrie 2009 - 4 ianuarie 2010, faţă de perioada similară a anului trecut, a scăzut numărul accidentelor grave cu 20% (de la 54 la 43) şi cel al persoanelor rănite grav în urma unor astfel de evenimente rutiere, cu 32% ( 39 faţă de 57).