Secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a dispus un control pentru depistarea unităţilor de alimentaţie publică şi a magazinelor ce comercializează alcool sau produse din tutun în incinta sau pe aleile de acces către unităţi de învăţământ, contrar prevederilor legale. Controlul, desfăşurat la nivel naţional, a cuprins 311 operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în incinta sau pe căile de acces către 255 unităţi de învăţământ. Din cei 209 operatori economici depistaţi cu abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor, zece unităţi de alimentaţie publică comercializau băuturi alcoolice, produse din tutun sau produse nerecomandate copiilor, conform prevederilor Legii 123/2008, pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Pentru deficienţele constatate, comisarii ANPC au oprit definitiv de la comercializare 30 kg de alimente improprii consumului uman, au oprit temporar alte 327 kg, până la remedierea neconformităţilor, şi au aplicat 125 de amenzi contravenţionale în valoare de 502.600 lei şi 122 de avertismente.