Necazurile designerului britanic John Galliano sunt departe de a se sfârşi. Acesta se confruntă cu o nouă plângere din cauza unor declaraţii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut anul trecut, acuzaţia venind după ce designerul a fost arestat, săptămâna trecută, la Paris, pentru o acţiune ...
Militarii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” au participat, în perioada 18-25 februarie, la diferite misiuni destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice, precum şi combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional. Jandarmii au acţionat atât în mod independent ...
O femeie a ajuns joi seară la spital, după ce a fost lovită de o maşină în zona Inel II. Potrivit anchetatorilor, Nicolae Bildoni, în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia, cu numărul de înmatriculare CT 77 EEA, se deplasa pe strada Eliberării. Ajuns la intersecţia cu strada ...
Adi Gheorghe, de 30 ani, din localitatea constănţeană Agigea, va fi rejudecat de Judecătoria Constanţa după ce, iniţial, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru conducere fără permis, sub influenţa băuturilor alcoolice şi furt calificat. Decizia de a trimite dosarul ...
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis, ieri după-amiază, mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cristian Sava, de 30 de ani, din Constanţa, a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa, unde îşi va petrece ...
Două persoane au fost rănite, marţi seară, într-un accident rutier petrecut în zona Km 5, din Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că Sorin Antoci, de 39 de ani, aflat la volanul unui autotren, se deplasa pe Şoseaua Mangaliei, în banda nr. 2. La un moment dat, spun anchetatorii, bărbatul a schimbat ...
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, în colaborare cu Primăria şi Spitalul Municipal Mangalia, organizează, astăzi, între orele 8.30 şi 15.00, o sesiune de recoltare mobilă de sânge. Pot dona sânge toate persoanele sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, cu greutatea de ...
În ultimele două zile, echipele de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa au dat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.100 lei. Luni seară, în jurul orei 21.00, două femei au fost amendate cu câte 200 de lei fiecare, pentru că au provocat un scandal ...
Poliţiştii constănţeni cercetează în stare de reţinere un tânăr acuzat de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Oamenii legii spun că au fost sesizaţi luni seară, în jurul orelor 23.00, de către angajata unei săli de jocuri mecanice, situată pe bulevardul Tomis, din Constanţa. Femeia a sunat la 112 ...
O fetiţă în vârstă de opt ani a ajuns ieri dimineaţă la spital după ce a fost lovită de un autobuz pe trecerea de pietoni. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Petru Străchinăriu, în vârstă de 57 de ani, se deplasa pe bulevardul 1 Mai, la volanul unui autobuz marca MAZ. Ajuns în apropierea ...
Încet-încet, Remus Bistriţă, singurul şofer arestat până acum de instanţa constănţeană pentru că a omorât o femeie pe trecerea de pieton, îşi recapătă libertatea de mişcare. După ce a fost arestat pe 11 august 2010 şi eliberat trei săptămâni mai târziu, având interdicţia de a părăsi ...
Două persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, într-un accident rutier produs în jurul orei 07.16, în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit anchetatorilor, şoferul unui autoturism marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare GL 06 UKY se deplasa pe strada Ion Lahovari, dinspre ...
Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit fără suflare, vineri după-amiază, de un coleg de muncă, în camera în care locuia. Oamenii legii au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, în jurul orei 09.00. Un echipaj al Secţiei 5 Poliţie Constanţa, dar şi un echipaj SMURD s-au deplasat la ...
Un bărbat în vârstă de 57 de ani s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că, în noaptea de joi spre vineri, a condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii spun că Aurelian Marin, de 57 de ani, din Medgidia, s-a urcat la volanul maşinii, cu toate că băuse mai ...
Un bărbat a ajuns ieri după-amiază la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în apropierea localităţii constănţene Lumina. Oamenii legii spun că Grigore Dragomir se deplasa dinspre localitatea Palazu Mic spre comuna Lumina, la volanul unei Dacii, cu numărul de înmatriculare CT 82 ...
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor au confiscat peste 280 de tone de cereale, 110 tone de legume şi fructe şi peste 8.200 de litri de băuturi alcoolice. Anchetatorii spun că săptănâna trecută au făcut aproape 1.500 de controale privind evaziunea cu cereale şi au verificat peste 800 de ...