ASIGURĂRI Baza de date a Poliţiei Române, AFIS 2000, va deveni funcţională în maximum trei săptămâni, în vreme ce sistemul Imagetrak a fost repornit vineri, după testele făcute în urma înlocuirii sursei de alimentare. Chestorul şef Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), şi oficiali ai Poliţiei Române s-au întâlnit, vineri, la sediul MAI, cu reprezentanţi ai firmei franceze Safran, care urmează să repare şi să asigure mentenanţa bazei de date AFIS 2000.“Este foarte important ca, până pe 17 noiembrie, când România va primi o evaluare externă, toate problemele legate de AFIS 2000 să fie rezolvate”, a declarat chestorul Marian Tutilescu. Problemele pe plan internaţional provocate de blocarea AFIS 2000 au legătură cu un acord de cooperare semnat la Prum, în anul 2008, când România a acceptat să participe la un schimb de date cu Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxembourg, Olanda şi Spania. Este vorba despre o interfaţă comună, care să permită celorlalte state să acceseze direct aceste baze de date - amprente, ADN şi evidenţa parcului auto. Tutilescu a precizat că dacă la 17 noiembrie această interfaţă este nefuncţională, se va considera că România a încălcat aşa-numitul \"Tratat de la Prum\" şi va pica evaluarea, ceea ce ar compromite şansele ca ţara noastră să adere la Schengen. “Practic, pe mine mă interesează ca interfaţa să fie gata în timp util. Ca urmare, am organizat o întâlnire pentru a purta discuţii din perspectiva Departamentului Schengen, care urmăreşte semnarea contractului pentru instalarea unor interfeţe. Acest contract depinde, însă, de contractul pentru repunerea în funcţiune a bazei de date AFIS 2000. Pentru că timpul rămas este foarte scurt, am luat măsuri ca cei care se ocupă de această problemă să respecte calendarul pentru reparaţii”, a mai spus Tutilescu.
PROBLEME TEHNICE Amintim că baza de date a Poliţiei Române nu mai poate fi accesată de aproape trei luni, din cauza unor probleme tehnice. Cele două programe folosite pentru recunoaşterea facială şi identificarea amprentelor suspecţilor nu mai funcţionează, verificările fiind astfel îngreunate. La ora actuală, oamenii legii sunt nevoiţi să compare manual amprentele suspecţilor. Programele Imagetrak şi AFIS 2000, folosite de criminalişti pentru identificarea persoanelor suspecte, nu mai funcţionează din 20 iunie, din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare care nu a putut fi remediată. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, a fost făcută achiziţia pentru un nou sistem de alimentare, iar specialiştii lucrează pentru a repara sistemul. În lipsa celor două programe, poliţiştii sunt nevoiţi să compare manual fişele vechi cu probele pe care le găsesc la faţa locului în urma unei anchete.