Atît cadrele medicale medii, cît şi medicii trebuie să se perfecţioneze în continuu, de aceea este nevoie să participe la simpozioane sau cursuri, fiecare dintre ele punctate cu un anumit număr de credite, care le permite celor din sistemul sanitar să profeseze. Astfel, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor pregăteşte lansarea, în luna iunie, a unei baze de date on-line, care va cuprinde coordonatele asistenţilor medicali şi ale moaşelor care lucrează în unităţi sanitare publice sau private. Fiecare asistent medical şi moaşă va putea să-şi acceseze contul şi să vadă numărul de credite pe care le-a acumulat prin cursuri sau participarea la manifestări de educaţie medicală. „La nivel comunitar, Federaţia Europeană a Organizaţiilor de Reglementare în Nursing (FEPI) lucrează la un model unic de înregistrare a asistenţilor medicali, iar baza de date din România va fi racordată la acest sistem”, a spus preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, Liliana Iordache. Asistenţii medicali vor putea fi căutaţi în baza de date după nume, specialitate, loc de muncă, cod numeric personal. Mai mult decît atît, în această bază de date se vor regăsi numai asistenţii cu autorizaţii, iar cei care lipsesc din respectiva evidenţă electronică, nu se vor putea angaja. „De asemenea, vor fi făcute menţiuni în cazul asistenţilor care au avut probleme de malpraxis”, a precizat Liliana Iordache. În baza de date ar trebui să fie incluse aprox. 120.000 de persoane .