O maşină-capcană a explodat, joi dimineaţă, la intrarea într-o bază a contingentului românesc din districtul afgan Shah Joy, în provincia Zabul (sud-est), informează ediţia online a agenţiei ANSA, precizând că în atac au murit trei militari străini, fără a se cunoaşte naţionalitatea acestora. Un terorist kamikaze s-a aruncat în aer, joi dimineaţă, cu un vehicul-capcană, provocând moartea a trei militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Gholam Jelani Farahi, comandantul serviciilor de securitate afgane din provincia Zabul, afirmă că atacul a vizat un vehicul blindat staţionat la intrarea într-o bază a contingentului românesc din cadrul ISAF, în districtul Shah Joy.
Tot ieri, preşedintele Hamid Karzai a fost învestit pentru un nou mandat de cinci ani la conducerea Afganistanului, de preşedintele Curţii Supreme. Hamid Karzai a depus jurământul în cursul unei ceremonii marcate de măsuri de securitate stricte, în prezenţa a 800 de invitaţi, între care şi 300 de oficiali străini, cum ar fi preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari sau secretarul american de Stat, Hillary Clinton. Karzai îi va învesti, la rândul său, pe cei doi vicepreşedinţi, doi foşti lideri de război cu o reputaţie controversată, Hazara Karim Khalili şi, mai ales, mareşalul pe viaţă Mohammad Qasim Fahim, acuzat de încălcarea drepturilor omului şi de trafic de droguri. Hamid Karzai a fost reales la conducerea statului în urma unui scrutin prezidenţial dezastruos, marcat de fraude masive în favoarea sa, la primul tur din 20 august şi a retragerii adversarului său, Abdullah Abdullah, înainte de al doilea tur prevăzut pentru începutul lui noiembrie.
Într-un discurs foarte aşteptat de comunitatea internaţională, care şi-a multiplicat, în ultimile săptămâni, presiunile în vederea eradicării corupţiei şi reinstaurării legitimităţii, preşedintele Hamid Karzai a dat asigurări, joi, că va pune capăt “culturii impunităţii” în Afganistan. “Vom organiza o conferinţă la Kabul care va lansa iniţiative eficiente pentru combaterea corupţiei”, a adăugat şeful statului.