Deși au mai puține condiții decât cei de la oraș, numeroși sportivi de valoare din România și-au început cariera la țară. Dacă, în trecut, cei care visau să facă performanță în acest domeniu se mulțumeau să bată mingea pe maidan, acum, aspiranții au alte șanse. Autoritățile din tot mai multe localități rurale investesc în baze sportive, tocmai pentru că au solicitări din partea tinerilor. Unii primari încearcă să construiască asemenea facilități prin programe europene, alții au suficiente resurse încât să le facă din fonduri proprii. Este și cazul comunei Independența, unde administrația plănuiește mai multe investiții de acest gen. Pe lângă terenurile de fotbal ce urmează să fie construite în cele cinci sate ale comunei, autoritățile locale vor construi o bază sportivă complet dotată în satul de reședință. „Vrem să facem mai multe pentru tineri. Avem de gând să facem o bază sportivă în satul Independența. Există un teren, dar e prea mic, așa că vom face o bază cu piste de atletism, teren de volei, vestiare și utilitățile necesare. Acolo se va antrena echipa de fotbal a comunei, care activează în campionatul județean”, a spus primarul comunei Independența, Cristea Gâscan. Investiția va fi susținută din fondurile comunei. „Nu vrem să ne întindem prea mult, vom aloca circa 200 - 250 de mii de lei. Banii îi luăm din fonduri proprii, din impozite, pentru că unele din ele s-au majorat, așa că ne vor ajunge banii. Important este să începem, numai așa știm că vom continua. Dacă amânăm, nu le vom mai face niciodată”, a mai declarat primarul. Conform planurilor administrației, construcțiile vor începe până la sfârșitul anului.