Primăria comunei Pecineaga va primi fondurile necesare pentru realizarea unei baze sportive. Proiectul a fost depus încă de la sfârşitul anului 2008. Demersurile primarului Niculae Stan de obţinere a fondurilor necesare s-au dovedit a fi în van în anul 2009, când toate proiectele depuse la autoritatea de management au fost fie respinse, fie declarate eligibile, dar nefinanţabile. “Proiectul a fost mutat de la un minister la altul şi nimeni nu ne lua în seamă. Acum, printr-o minune, am aflat că proiectul nostru a intrat la finanţare. Ne mulţumim şi cu acest proiect, deşi poate că altele pe care le-am depus erau mult mai importante pentru locuitorii comunei. Noi sperăm ca prin finalizarea acestui proiect să oferim tinerilor din comună un loc unde să îşi petreacă cât mai sănătos timpul liber şi să facă sport”, a declarat primarul Niculae Stan. El a precizat că bugetul comunei este foarte mic şi nu permite finanţarea unor proiecte de anvergură. Edilul este în continuare nemulţumit de decizia dată de Guvernul Boc, prin care autorităţile locale trebuie să îşi reducă bugetul cu 20%. “Aş fi dorit să vină Boc la Pecineaga şi să îmi spună el de unde să tai. Locuitorii din comună ne solicită să le rezolvăm problemele, fie că sunt de ordin administrativ, fie social. După ce am dat oameni afară că aşa a vrut Boc, acum le spunem oamenilor că trebuie să aştepte, pentru că fie nu avem bani, fie nu avem suficient personal pentru a răspunde cererilor lor. Este o situaţie complicată, din care nu ştiu cum vom ieşi”, a spus primarul.