Rusia intenţionează să creeze noi baze militare în Ucraina în apropierea frontierei cu România, potrivit fostului comandant al Flotei ruse de la Marea Neagră, Vladimir Komoedov, citat de un cotidian rus. Acest lucru ar putea avea loc după modernizarea flotei militare ruse din Crimeea, a declarat, pentru cotidianul ”Nezavisimaia Gazeta”, amiralul Vladimir Komoedov. Potrivit acestuia, crearea de noi baze miliatare ruseşti va fi posibilă prin acorduri între Kiev şi Moscova, care a citat, între locurile unde pot fi instalate asemenea baze, localităţile Nikolaev, Odesa şi, ”probabil, Delta Dunării, unde Ucraina şi România au dispute teritoriale”. ”Posibilitatea de a extinde Flota Mării Negre spre vest este un răspuns la extinderea NATO spre est, unde, spre exemplu, în România şi Bulgaria, SUA au început instalarea de noi baze militare”, a declarat fostul comandant al acestei flote. Conform acordurilor de la Harkov, semnate între preşedinţii ucrainean, Viktor Ianukovici şi rus, Dmitri Medvedev, staţionarea la Sevastopol a Flotei ruse de la Marea Neagră a fost prelungită cu 25 de ani, până în 2042. În acest sens, Rusia intenţionează să îşi modernizeze flota din Crimeea şi se pare că are în vedere şi posibilitatea de a crea noi facilităţi pentru staţionarea navelor de război din cadrul acestei flote pe teritoriul Ucrainei.
Bazele militare din localitatea Bolgrad, situată în sudul regiunii Odessa, care au fost desfiinţate după declararea independenţei Ucrainei (august 1991), ar putea fi redeschise, notează şi publicaţia ucraineană ”Segodnia”. În perioada sovietică, baza de la Bolgrad găzduia una din cele mai puternice divizii de trupe aeropurtate, care viza ţinte strategice precum Turcia şi ţări din Balcani. Potrivit guvernatorului regiunii Odessa, Eduard Matviiciuk, acest subiect va fi abordat în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, care va avea loc curând. De asemenea, până la sfârşitul anului ar putea fi trimişi primii militari la Bolgrad. ”Segodnia” menţionează că la baza din Bolgrad va fi mobilizat temporar un batalion mecanizat de circa 600 de militari, care ar putea fi suplimentat ulterior. Potrivit specialiştilor militari, reorganizarea armatei ucrainene are loc din cauza situaţiei strategice complicate din regiune. ”Este vorba despre România, care deja are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina, pretinzând insula Maican de pe Dunăre”, susţin experţii citaţi de publicaţie. Autorităţile ucrainene au avertizat în urmă cu mai mulţi ani că Ucraina nu dispune de un dispozitiv militar puternic la graniţa cu România. Divizia de trupe aeropurtate din Bolgrad a fost desfiinţată în 2003, la presiunile NATO, care a fost împotriva prezenţei acesteia la graniţa cu România.