BC Athletic U-18 pleacă la București cu gândul la o medalie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet masculin

BC Athletic U-18 pleacă la București cu gândul la o medalie

Sport 04 Mai 2017 / 15:03 814 accesări
Reprezentanții Baschet Club Athletic Constanța sunt optimiști înaintea turneului final U-18

Reprezentanții Baschet Club Athletic Constanța sunt optimiști înaintea turneului final U-18

În perioada 6-10 mai, Sala „Agronomia” din București va găzdui turneul final al Campionatului Național de baschet rezervat jucătorilor sub 18 ani, turneu organizat de clubul bucureștean ACS 4Sports Agronomia. Cele opt participante au fost împărțite în două grupe, în care vor juca fiecare cu fiecare, în primele trei zile ale competiției. Primele două clasate vor continua lupta pentru titlul național, în turneul locurilor 1-4, iar celelalte patru formații vor evolua în turneul locurilor 5-8. La 9 mai sunt programate semifinalele, atât în turneul 1-4, cât și în turneul 5-8, iar la 10 mai vor avea loc finalele și meciurile de clasament.

Programul din grupă al echipei Baschet Club Athletic Constanța este următorul: cu CN Aurel Vlaicu București (6 mai, ora 18.00), cu ACS Agronomia 4Sports București (7 mai, ora 20.00), cu CSȘ Bega Timișoara (8 mai, ora 16.00). Din cealaltă grupă fac parte CSU Sibiu, CSU Știința București, Steaua CSM Eximbank București și U-BT Cluj.

Cu formațiile bucureștene ACS Agronomia 4Sports și CSU Știința mari favorite la titlul de campioană a României, celelalte șase echipe se gândesc să producă mari surprize sau să se lupte pentru medalia de bronz. În turneul semifinal, formația constănțeană și-a împărțit victoriile cu Timișoara (57-58 și 55-53), dar a pierdut la mare diferență (40-73 și 34-83) cu Agronomia. BC Athletic s-a întâlnit și cu CN Aurel Vlaicu în acest sezon, în faza preliminară a Campionatului Național, și a pierdut de două ori (86-95 și 51-62). În aceste condiții, partida cu CN Aurel Vlaicu București, chiar prima pentru constănțeni la turneul final, ar putea deveni decisivă pentru calificarea în semifinale!

„Echipa noastră are în lot și jucători care au evoluat în Liga 1 de seniori, iar aceasta ne ajută. Ne gândim la o medalie, la asta visăm de când a început campionatul. Chiar dacă Aurel Vlaicu ne-a învins de două ori, eu cred că îi putem surprinde la acest turneu final și să terminăm victorioși”, a declarat Alexandru Unitu, care la 16 ani se numără printre cei mai tineri jucători din lotul lui BC Athletic.

„Plecăm cu gânduri mari la București și ne vom bate pentru o medalie acolo. Suntem pe o pantă ascendentă cu pregătirea și cu evoluțiile noastre, așa că mergem acolo încrezători. Prima parte a obiectivului pe care ni l-am propus a fost atinsă, respectiv calificarea la turneul final, iar acolo ne dorim să urcăm cât mai sus. Asta ține doar de noi și de evoluțiile noastre. Primul meci este cel mai important din toate punctele de vedere. Este și primul, este și foarte dificil, pentru că Aurel Vlaicu ne-a bătut de două ori în acest campionat. Ne dorim foarte mult să ne luăm revanșa exact la turneul final, iar o victorie ne-ar plasa în postura de favoriți pentru semifinale. La un turneu final fiecare meci este decisiv, dar șanse de calificare în semifinale ar mai fi și dacă pierdem acest prim meci, variantă pe care nu vrem să o luăm în calcul”, a afirmat antrenorul principal Alexandru Olteanu.

„Va fi un turneu final foarte disputat, pentru că participă cele mai bune opt echipe din România. Este o generație foarte bună aceasta, de sub 18 ani, și eu am mari speranțe că mulți din acești copii vor ajunge să joace baschet la un nivel înalt. Vom lupta pentru victorie în fiecare meci și eu zic că nu o să ne facem de râs. Baschet Club Athletic este singura echipă de baschet din Constanța calificată anul acesta la un turneu final, iar asta spune multe despre munca depusă de antrenori, de staff, de jucători. Această generație a reprezentat Constanța cu cinste la fiecare turneu final, atunci când a ajuns acolo, și sunt mândru de jucători și de antrenori. În opinia mea, la acest turneu final nu mai există favorite, nu mai există calcule ale hârtiei. Fiecare meci se dispută pe teren și orice este posibil!”, a spus Andrei Talpeș, team-manager la BC Athletic.

Iată jucătorii pe care se vor baza la turneul final antrenorii Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici: Ionuț Neacșu, Cătălin Miloș, Radu Stan, Andrei Oprean, Rareș Mocanu, Dinu Gavrilă, Andrei Grigore, Alexandru Vidreanu, Mario Takacs-Sixt, Andrei Dumitrescu (toți sunt născuți în anul 1999 și termină junioratul în această vară), Sever Coman, Andrei Bercea, Sergiu Ursu (toți trei sunt născuți în 2000), Alexandru Unitu, Dumitru Nancu (ambii 2001).

Citește și:

BC Athletic U-18 și-a aflat adversarii de la turneul final

Constanța va avea echipă în 3x3 League Romania

Juniorii de la BC Athletic vor juca la București turneul final U-18

BC Athletic U-18 a început pregătirea pentru turneul final

BC Athletic U-18 s-a calificat la turneul final!



12