Ultimul meci din acest an a adus, din păcate, un nou eşec pentru formaţia Baschet Club Farul Constanţa. Sâmbătă, în ultima etapă a turului, constănţenii au cedat, scor 79-97 (21-28, 18-22, 17-28, 23-19), pe terenul vicecampioanei Baschet Club Timişoara. Ca şi la Sibiu, BC Farul a dat o replică bună unui adversar superior valoric, dar, din păcate, a suferit din nou la acelaşi capitol: apărarea. Gazdele s-au aflat în permanenţă la conducerea ostilităţilor, mărindu-şi avansul cu fiecare sfert. Doar în ultimul parţial “marinarii” au fost superiori şi au mai redus din proporţiile scorului. Pentru BC Farul au marcat: Petronic 18, Mathis şi Booth - câte 16p, Isleam 13p, Stăncuţ 12p, Wallace 4p.
„Am făcut un meci bun, am încercat să ţinem pasul cu ei, dar nu am putut mai mult. Au evoluat şi cei care o făcuseră mai puţin în acest sezon, Stăncuţ sau Isleam. Apărarea a evoluat, din păcate, la fel de slab. În schimb, în atac Booth a reuşit cinci coşuri de trei puncte din cinci încercări, Isleam a jucat şi el mai bine, a înscris 13 puncte. Am tras concluziile după acest tur şi este clar că mulţi dintre cei care sunt în lot în acest moment nu ne pot ajuta mai mult. Ne vom decide în perioada următoare în privinţa transferurilor” a punctat antrenorul principal al formaţiei constănţene, Costel Cernat.
Celelalte rezultate ale etapei: CS Gaz Metan Mediaş - BC Timba Timişoara 72-51, CSU Atlassib Sibiu - CSM Bucureşti 74-87, Dinamo Bucureşti - Energia Rovinari 63-86, BCM Piteşti - U. Cluj 72-77, BC Miercurea Ciuc - BC Mureş Tg. Mureş 69-82, CSU Ploieşti - CSS Giurgiu 91-84, CSM Oradea - SCM Craiova 83-74.
Clasament: 1. CSM Oradea 29p, 2. Mureş Tg. Mureş 26p, 3. CSM Bucureşti 25p, 4. SCM Craiova 25p, 5. CSU Ploieşti 25p, 6. BC Timişoara 25p, 7. U. Cluj 24p, 8. Mediaş 23p, 9. Rovinari 23p, 10. CSU Atlassib Sibiu 22p, 11. BCM Piteşti 22p, 12. CSS Giurgiu 20p, 13. Timba Timişoara 19p, 14. BC Miercurea Ciuc 18p, 15. BC Farul 16p, 16. Dinamo 15p.
Etapa a 16-a, prima a returului, va avea loc în perioada 7-9 ianuarie, BC Farul Constanţa urmând să înfrunte, în deplasare, pe CSU Ploieşti.