Misiune imposibilă pentru Baschet Club Farul Constanţa în prima etapă a returului. Sâmbătă, de la ora 18.00, constănţenii vor întâlni, în deplasare, pe CSU Atlassib Sibiu, echipă aflată momentan pe locul 3 în clasament, la două puncte în spatele liderului Asesoft Ploieşti, dar cu un meci mai puţin disputat. “Marinarii” au plecat vineri dimineaţă spre Sibiu, cu gândul de a face o partidă bună şi a pregăti astfel următorul meci din campionat, cu Timba Timişoara, considerat mult mai abordabil. „La Sibiu vrem să limităm numărul punctelor primite şi ţine doar de noi să reuşim acest lucru. Încercăm să pregătim partida cu Timba Timişoara, de la Constanţa. Sper să nu apară accidentări”, îşi doreşte antrenorul principal al Farului, Alexandru Olteanu. Din lotul formaţiei constănţene nu mai face parte Marian Minea, acesta semnând un contract valabil până la finalul sezonului cu BCM Piteşti. Duminică, BC Farul va juca tot în deplasare, în devans pentru etapa a 21-a, de la ora 18.00, întâlnirea cu BC Mureş Tg. Mureş.
În primul meci al etapei a 14-a, disputat vineri, U. Mobitelco. Cluj - CSM Oradea 70-69. Celelalte partide au loc după următorul program - sâmbătă: Energia Rovinari - Concordia Chiajna (ora 19.00), BC Mureş Tg. Mureş - SCM U. Craiova (ora 17.00, Digi Sport 2), BC Timba Timişoara - Steaua Bucureşti (ora 18.00); duminică: BC Timişoara - BCM Piteşti (ora 20.00, Digi Sport 2). Partida CSU Asesoft Ploieşti - Gaz Metan Mediaş a fost amânată la cererea echipei medieşene, care are mai mulţi jucători accidentaţi.
Clasament: 1. Ploieşti 23p, 2. Oradea 23p, 3. Cluj 23p, 4. Sibiu 21p, 5. Rovianri 21p, 6. Craiova 21p, 7. Piteşti 20p, 8. Mureş 19p, 9. Mediaş 19p, 10. Steaua 19p, 11. BC Timişoara 19p, 12. Timba Timişoara 14p, 13. Concordia Chiajna 14p, 14. BC FARUL CONSTANŢA 14p.