Baschet Club Farul Constanţa a reuşit să obţină prima victorie din sezonul 2013-2014 al Ligii Naţionale masculine chiar în ultima partidă disputată în faţa propriilor suporteri în acest an, scor 78-54, cu Concordia Chiajna. Victoria obţinută sâmbăta trecută, în Sala Sporturilor, în condiţiile în care BC Farul este singura formaţie din primul eşalon care are în componenţă doar jucători români, a dat şi mai multă încredere conducerii constănţene că se poate forma un lot competitiv pentru sezonul următor.
„Este un vis nerealist să ai doar jucători români, nu poţi face faţă în campionat fără să ai şi jucători străini, cel puţin în acest moment. Celor de acum le-am spus că au ocazia să se impună pentru că la Farul au şansa să joace. Depinde doar de ei să arate că au valoare. Sper ca din campionatul viitor să facem o echipă şi mai valoroasă, cu o parte din jucătorii de acum şi cu alţii care vor veni”, a declarat preşedintele clubului constănţean, Petrică Munteanu. Cooptat în conducerea tehnică pentru a aduce un plus de experienţă, antrenorul Vasile Paşca îşi doreşte ca în pauza competiţională să mai aducă la Constanţa şi alţi tineri jucători care să aibă şansa de a evolua şi a ajuta la formarea unui lot competitiv. „Sper să mai aducem câţiva tineri, mai ales că noi avem banca destul de “scurtă”. Nu avem acum rezerve care să se ridice la nivelul primilor cinci, dar sper să mai reuşim victorii. Vom aduce alţi jucători în locul celor existenţi, jucători ai Constanţei. Avem în vedere jucători tineri, de 18 ani, pe care îi putem creşte. Putem profita de acest campionat pentru a forma o echipă competitivă. Nucleul este bun, dar ne trebuie şi valoare”, consideră Vasile Paşca.
În acest an vor mai avea loc trei etape din Liga Naţională, însă constănţenii vor mai disputa o singură partidă, în etapa a 12-a, la 14 decembrie, în deplasare, cu Energia Rovinari. “Marinarii” au disputat în devans partidele cu CSM Oradea, scor 53-95 (etapa a 11-a), şi U. Mobitelco Cluj, scor 61-102 (etapa a 13-a). Liga Naţională se va relua anul viitor, la 18 ianuarie, când BC Farul Constanţa va evolua, în deplasare, cu CSU Atlassib Sibiu.