Sâmbătă, de la ora 14.00, BC Farul Constanţa revine în Sala Sporturilor, unde va întâlni, în etapa a 5-a a Diviziei B la baschet, pe CSU Galaţi. Formaţia gălăţeană este singura neînvinsă după disputarea primelor patru etape, dar BC Farul a pus gând rău liderului, căruia vrea să-i provoace primul eşec. Pentru a nu-şi îngreuna misiunea în această serie, în care trebuie să termine pe unul din primele două locuri pentru a obţine calificarea la turneul semifinal, BC Farul este obligată să învingă. Meciul modest făcut în runda precedentă la Chiajna se doreşte să fie uitat cât mai repede, iar cea mai bună metodă este un succes cu CSU Galaţi.
„Este derby-ul grupei şi sperăm să îl câştigăm, chiar dacă va fi foarte greu. Întâlnim o echipă matură, care joacă de mult timp împreună şi anul trecut a fost foarte aproape de promovare. Avem nevoie de mai multă voinţă în apărare, iar în atac să încriem şi de la distanţă. Jucătorii cu o mai mare experienţă trebuie să confirme mai mult“, a declarat antrenorul Costel Cernat. Cum partida va avea loc la Sala Sporturilor, BC Farul aşteaptă şi o susţinere cât mai numeroasă din partea suporterilor. „Echipa a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ două luni şi este greu să faci ca lucrurile să funcţioneze aşa cum îşi doreşti într-un timp scurt. Tocmai de aceea avem nevoie de susţinerea publicului“, a mai spus tehnicianul Farului.