BC Farul vrea să învingă campioana din 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet / Liga Naţională, etapa a 24-a: BC FARUL CONSTANŢA - U. CLUJ

BC Farul vrea să învingă campioana din 2011

Sport 26 Februarie 2013 / 00:00 455 accesări

Succesul obţinut sâmbătă, la Tg. Jiu, 76-71 împotriva gazdelor de la Energia Rovinari, oferă un moral excelent baschetbaliştilor constănţeni înaintea unui alt meci important din Liga Naţională. Astăzi, de la ora 19.45 (în direct la Digi Sport 2), în etapa a 24-a a sezonului, Baschet Club Farul Constanţa va primi vizita formaţiei U. Mobitelco Cluj. Clujenii, campioni în 2011, ocupă momentan locul 6. Calificaţi deja în play-off, clujenii speră la un loc cât mai sus în clasament pentru a beneficia de un adversar mai accesibil în faza următoare. Acelaşi obiectiv îl are şi BC Farul, care, în funcţie de ultimele rezultate ale sezonului regulat, poate beneficia de un culoar mult mai accesibil în play-out.

„Tot timpul sunt speranţe pentru victorie. Întâlnim un adversar mai puternic decât Rovinari, dar suntem încrezători. Cred că în acest an am făcut meciuri foarte bune acasă, suntem pe un drum ascendent şi ne dorim să oferim suporterilor o nouă victorie. Ei au fost mereu alături de noi şi sunt convins că vor fi în număr mare şi de data aceasta. Nu avem individualităţile Clujului. Noi ne bazăm pe jocul colectiv”, a declarat antrenorul principal al BC Farul, Costel Cernat.

Celelalte partide ale etapei se vor desfăşura după următorul program - astăzi: Timba Timişoara - BCM Piteşti (ora 20.00); mâine: BC Timişoara - BC Miercurea Ciuc; CSS Giurgiu - CSS Oradea (ora 18.00), CSU Ploieşti - CSU Sibiu (ora 18.00, Digi Sport 2), BC Mureş Tg. Mureş - Energia Rovinari (ora 19.00), SCM Craiova - CSM Bucureşti (ora 20.00, Digi Sport 2).

Clasament: 1. CSM Oradea 42p, 2. Craiova 41p, 3. Mediaş 40p, 4. Mureş 39p, 5. CSU Ploieşti 39p, 6. U. Cluj 39p, 7. BC Timişoara 38p, 8. CSM Bucureşti 38p, 9. Sibiu 35p, 10. Energia Rovinari 34p, 11. BCM Piteşti 33p, 12. CSS Giurgiu 31p, 13. Timba Timişoara 28p, 14. BC FARUL CONSTANŢA 27p, 15. BC Miercurea Ciuc 26p, 16. Dinamo Bucureşti 25p.



12