BC Mureș s-a retras din campionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga Națională de baschet masculin

BC Mureș s-a retras din campionat

Sport 26 Martie 2018 / 15:20 654 accesări
BC Mureș a reprezentat România în Cupele Europene

BC Mureș a reprezentat România în Cupele Europene

Conducerea clubului Baschet Club Mureş a anunţat, luni, retragerea din actualul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin (LNBM), din cauza problemelor financiare.

„După toate problemele avute în acest sezon al LNBM, conducerea BC Mureş se vede nevoită să renunţe la continuarea campionatului. BC Mureş nu va participa în play-out-ul LNBM. Din păcate problemele financiare nu s-au îmbunătăţit cum ne-am propus, clubul a intrat în insolvenţă, în consecinţă nu ne stă în putinţă să continuăm acest sezon. Am terminat cu foarte multe probleme sezonul regulat, în mare parte fiindcă respectăm Federaţia Română de Baschet şi adversarii noştri, să nu perturbăm din mers programul campionatului, dar am ajuns la punctul în care nu mai putem continua. Motivele care au adus în această situaţie clubul nostru sunt multe - în acest comunicat nu ne vom referi la acestea - le-am prezentat de mai multe ori în conferinţele noastre de presă şi întâlnirile cu suporterii din acest sezon. Din păcate se încheie cea mai frumoasă şi eficientă perioadă a baschetului masculin din Târgu Mureş. Am jucat trei finale de campionat şi două de cupă, din păcate nu am putut câştiga nici unul dintre trofee, dar şi aşa am atins performanţe notabile în baschetul românesc cu reprezentări în Cupele Europene”, precizează BC Mureş, într-un comunicat de presă.

BC Mureş a mulţumit antrenorilor şi jucătorilor care au alcătuit echipa masculină de baschet, suporterilor, sponsorilor şi partenerilor care au ajutat clubul în această perioadă şi a promis că baschetul mureşean nu va dispărea.

BC Mureș s-a confruntat cu probleme financiare de la începutul acestui sezon, pierzând jucătorii străini (pentru că nu a plătit salariile) la sfârșitul anului trecut, apoi și majoritatea jucătorilor români în cursul lunii ianuarie. În ultimele 2 luni BC Mureș a jucat cu juniorii de la club și localnici, doar pentru a termina sezonul, lucru care s-a dovedit imposibil în cele din urmă.



12