Banca Centrală Europeană va face tot posibilul pentru ca preţul mai ridicat al energiei şi al materiilor prime să nu afecteze celelalte preţuri, dar aşteptările inflaţioniste nu au ajuns la un nivel alarmant, a declarat, ieri, preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet. ”Ne confruntăm ocazional cu riscul unor efecte de runda a doua. Trebuie să fim siguri că aceste riscuri nu se vor. În acest moment, nu văd o materializare semnificativă a efectelor de runda a doua dar nu e timp pentru contemplare. Trebuie să fim permanent în alertă, pentru a evita materializarea unor astfel de riscuri”, a afirmat oficialul BCE. Efecte de runda a doua pot fi creşterile de salarii. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 2,6% în martie, depăşind ţinta de 2% fixată de BCE. Luna acesta, BCE s-a alăturat Chinei, Indiei, Poloniei şi Suediei, prin decizia de majorare a ratei dobânzii de referinţă, de la 1 la 1,25 %, pentru prima dată din iulie 2008, din cauza riscurilor inflaţioniste.
De asemenea, Trichet a afirmat în interviu că politica monetară a BCE trebuie să fie adecvată pentru toată zona euro, nu doar pentru anumite părţi. ”Nu compromitem obiectivul nostru de bază, de menţinere a stabilităţii preţurilor iar deciziile noastre privind rata dobânzii sunt menite să îndeplinească acest scop. Orice altă abordare ar fi inimaginabilă”, a precizat preşedintele BCE. Acesta a adăugat că deciziile privind rata dobânzii sunt independente de măsurile temporare extraordinare adoptate de BCE în timpul crizei, pentru a ajuta băncile. De asemenea Trichet a cerut tuturor statelor să adopte politici fiscale sustenabile, adăugând că investitorii trebuie să poată avea încredere în capacitatea statelor dezvoltate de a-şi achita datoriile.
Referindu-se la evoluţiile înregistrate recent pe pieţele valutare, Jean-Claude Trichet a apreciat săptămâna trecută că este vorba de un fenomen care afectează mai degrabă dolarul american decât moneda euro, adăugând că un dolar puternic este în interesul comunităţii internaţionale. Recent, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor\'s a coborât la negativă, de la stabilă, perspectiva pentru ratingul AAA atribuit SUA.