BCR estimează o inflaţie de 4,6% în 2007

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BCR estimează o inflaţie de 4,6% în 2007

Economie 01 Octombrie 2007 / 00:00 495 accesări

Inflaţia s-ar putea situa la 4,6% la finalul lui 2007, deşi procesul de dezinflaţie s-a încetinit, iar în septembrie şi în octombrie vor exista pusee inflaţioniste, întrucît banca centrală va lua măsurile necesare pentru a-şi atinge ţinta. “Avem şanse ca în anul acesta inflaţia să se situeze sub nivelul de 5%, chiar dacă în septembrie şi în octombrie indicele de creştere al preţurilor ar putea urca peste un nivel anual de 5%. Ne bazăm estimarea pe faptul că Banca Naţională a României (BNR) va acorda atenţie maximă atingerii obiectivului de inflaţie. Va lua măsurile necesare pentru aceasta\", a declarat, sîmbătă economistul şef al BCR, Lucian Anghel. Recent banca centrală a decis să-şi menţină rata dobînzii de politică monetară la 7%, dar, în opinia lui Anghel, sînt şanse mari să urce acest nivel cu 0,25% la şedinţa din finalul lunii octombrie dacă va constata că se vor intensifica presiunile inflaţioniste. “Estimăm un nivel al inflaţiei peste 5% în septembrie şi octombrie\", a arătat Anghel în raportul de ţară elaborat de BCR “România - Navigînd pe valurile convergenţei”.

Influenţa cererii în presiunile inflaţioniste ar putea fi compensată de un ritm anual de creştere al economiei mai lent, care a coborît de la 7,7% la finalul anului 2006, la 5,6% în al doilea trimestru al anului. Potrivit lui Anghel, condiţiile adverse cum ar fi seceta severă, recentele turbulenţe din pieţele internaţionale şi scumpirea carburanţilor pe pieţele internaţionale, ar putea crea presiuni asupra inflaţiei în ultima parte a anului. Un impact negativ asupra inflaţiei ar putea apărea din cauza unei posibile devieri a execuţiei bugetare de la parametrii proiectaţi, în mod special în 2008, din raţiuni electorale, împreună cu o liberalizare mai rapidă a preţurilor administrate şi o corelare slabă între măririle de salarii şi cîştigurile de productivitate. Economistul şef al BCR a mai spus că, deşi în august România avea un excedent bugetar de 0,32% din PIB, \"experienţa trecutului a arătat că putem cheltui sume egale cît 3% din PIB într-o singură lună\".

Taguri articol


12