BCR mută programul Prima Casă la creditul în lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BCR mută programul Prima Casă la creditul în lei

Eveniment 10 Octombrie 2012 / 00:00 459 accesări

Pe fondul scumpirii creditelor în euro şi la sugestia Băncii Naţionale a României, Banca Comercială Română (BCR) schimbă tactica de acordare a creditelor. Cele 45 de milioane de euro primite de la BNR care au ca destinaţie programul Prima Casă se vor transforma în lei pentru clienţii care doresc să contracteze un credit pentru casă. \"Numărul cererilor s-a menţinut într-un ritm constant de la începutul anului, astfel că volumul total al solicitărilor de credite depuse a ajuns să depăşească semnificativ suma pe care BCR o mai are la dispoziţie. (...) Opţiunea noastră de a continua creditarea în cadrul Programului Prima Casă în moneda naţională urmează atât recomandările BNR cu privire la încurajarea creditării în lei, cât şi dorinţele clienţilor, ale căror solicitări de creditare în moneda naţională sunt tot mai numeroase, pe fondul unei tot mai mari popularizări a riscului valutar asumat în cazul împrumuturilor în altă monedă decât cea în care realizează venitul\", a declarat, într-un comunicat, şeful departamentului Credite garantate în cadrul BCR, Ioana Mihai. Banca a acordat, de la începutul programului Prima Casă, aprox. 30.000 de credite în valoare de 1,2 miliarde euro. Clienţii care au beneficiat de credite prin programul Prima Casă 4 sunt în general bărbaţi cu vârste între 25 şi 34 de ani, care au contractat împrumuturi pe 30 de ani. Bucureşti este cea mai activă regiune pentru creditele derulate prin Prima Casă, cu o cotă în creştere de la 36% în prima etapă a programului la 45% în etapa a patra. Următoarele cele mai active judeţe sunt Timiş, Cluj, Iaşi, Constanţa, Braşov şi Sibiu.

Taguri articol


12