BCR a propus în norma de creditare a populaţiei, transmisă BNR pentru avizare, un sistem de calcul al gradului de îndatorare care să ţină seama şi de regiunea de provenienţă a clienţilor, prin ajustarea limitei lunare de cheltuieli aceptată de BNR, de 735 de lei pentru pentru o familie de trei persoane. "Institutul Naţional de Statistică (INS) publică buletinul de venituri şi cheltuieli ale populaţiei, unde sînt specificate şi valorile pentru cele opt regiuni ale ţării. Pornind de la suma medie acceptată de banca centrală, norma prevede ajustări ale cheltuielilor cu ponderile calculate din datele de la Statistică", au declarat surse din BCR. Prin noile norme, băncile calculează gradul de îndatorare pe baza venitului net eligibil, adică prin scăderea cheltuielilor de consum din veniturile efective ale familiei. Două dintre cele trei bănci care au primit pînă în prezent avizul BNR - BRD şi Alpha Bank - pentru normele de creditare a populaţiei aplică nivelul minim acceptat de banca centrală, respectiv 735 de lei pentru o familie de trei persoane. Cea de a treia bancă, Volksbank, va aplica un nivel al cheltuielilor chiar mai mari.
Potrivit datelor INS, o familie a cheltuit anul trecut pentru consum aproximativ 815,45 lei pe lună, sumele plătite în mediul urban fiind aproape duble faţă de cele din spaţiul rural, respectiv o medie de 1.019 lei, faţă de 550 de lei. În patru dintre cele opt regiuni, cheltuielile lunare se plasează mult sub medie, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în Sud-Vest-Oltenia, unde nivelul este cu 17% mai mic. Prin aplicarea algoritmului propus de BCR, cheltuielile pentru o familie de trei persoane din această zonă care se scad din venitul brut vor fi de 611 lei, faţă de 735 lei, în cazul altor bănci.
În zona de Nord Est, cheltuielile de consum se plasează cu 11% sub medie, iar în regiunea Sud - Est diferenţa este de 8%. Tot sub medie se află şi regiunea Sud Muntenia. BCR va aplica, pentru următoarele luni, un grad de îndatorare de maximum 65% din veniturile degrevate de cheltuieli, întrucît nivelul maxim acceptat pînă în prezent de banca centrală, de 70%, poate fi utilizat abia cînd banca va oferi date pozitive. BCR se aşteaptă să primească avizul BNR în următoarele zile, cel mai probabil la începutul săptămînii viitoare. Prin noua formulă de calcul sînt avantajaţi clienţii cu venituri mari, persoanelor cu salarii mici fiindu-le îngreunat accesul la finanţări.