„Beauty and the Beast”, încasări-record în boxoffice-ul mondial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Beauty and the Beast”, încasări-record în boxoffice-ul mondial

24 Martie 2017 / 22:48 496 accesări
Sursa foto: digitalspy.com

Sursa foto: digitalspy.com

Blockbuster-ul Disney “Beauty and the Beast/Frumoasa și Bestia” a avut încasări de 490 de milioane de dolari la nivel mondial în boxoffice înainte de cel de-al doilea weekend de la lansarea lungmetrajului, care a avut loc pe 17 martie, informează Variety.

Musicalul a obținut 10,9 milioane de dolari joi, cu o ușoară scădere de 5% față de ziua precedentă, în această săptămână ajungând la un total de 228.6 milioane de dolari - înscriindu-se astfel în top șapte în privința încasărilor pentru filmele lansate de o săptămână, în America de Nord. Potrivit datelor companiei Disney, încasările din timpul săptămânii sunt mai mari decât cele din vară sau din perioada sărbătorilor.

“Beauty and the Beast” s-a lansat în Australia joi, 12 martie, câștigând 1,6 milioane de dolari, fiind cel de-al doilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile din luna martie, în spatele ”Batman vs Superman: Dawn of Justice.”

În Argentina, filmul a încasat la lansare 600.000 de dolari, devenind filmul anului 2017 cu cele mai mari încasări la lansare.

Încasările la nivel internațional pentru ziua de joi au fost de 17,8 milioane de dolari. Încasările „vedetă” au fost în China, cu 60,3 milioane de dolari, urmate de Marea Britanie cu 34,2 milioane și Mexic cu 18,4 milioane.

“Beauty and the Beast” se află deja pe locul 171 în privința filmelor cu cele mai mari încasări în boxoffice, depășind varianta animată din 1991 la începutul săptămânii.

Bill Condon este regizorul filmului în care joacă Emma Watson în rolul lui Belle și Dan Stevens, în rolul Bestiei.



12