O echipă de medici de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, condusă de conf. univ. dr. Horaţiu Suciu, a operat pe cord deschis un bebeluş de o lună şi o săptămână din Bucureşti, cu o greutate de doar 2,7 kilograme. „Am realizat operaţia pe cord deschis, intervenţia de corecţie a decurs fără probleme, dar suntem rezervaţi deoarece bebeluşul se afla de când a venit într-o stare gravă. Următoarele 12 ore sunt hotărâtoare. Malformaţia a constat în prezenta unui obstacol în calea fluxului de sânge, sânge care stagna în plămâni, este un sindrom de debit cardiac scăzut. Această stare s-a agravat şi a necesitat terapie intensivă şi am decis că trebuie să intervenim de urgenţă”, a declarat, la finalul intervenţiei, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş, conf. univ. dr. Horaţiu Suciu. Medicul a arătat că deşi copilul a ajuns într-o stare foarte gravă, din cauza malformaţiei cu care s-a născut, este mulţumit de modul în care a decurs intervenţia, întrucât s-a realizat corecţia inimii. Bebeluşul se află la terapie intensivă, iar medicii speră să poată trece peste această intervenţie dificilă, chiar dacă acesta este slab dezvoltat. Medicii spun că bebeluşii care se nasc cu malformaţii cardiace ar putea fi salvaţi dacă aceştia s-ar naşte în centre specializate pe astfel de intervenţii.