Paisprezece candidaţi se vor confrunta în alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, candidaturile acestora rămânând definitive, potrivit procesului-verbal constatator încheiat ieri de Biroul Electoral Central, a declarat purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.
Astfel, în cursa pentru alegerea Preşedintelui României participă Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), candidaţii independenţi Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Viorel Meleşcanu, Elena Gabriela Udrea (Partidul Mişcarea Populară). Pe buletinele de vot se vor regăsi, de asemenea, Cristian Dan Diaconescu (Partidul Poporului - Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Gabriel Brînză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi candidatul independent Gheorghe Funar. Marian Muhuleţ a precizat că tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii candidaţilor pe buletinele de vot va avea loc astăzi, la ora 14.00, la sediul BEC.