Cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare va fi judecată de Tribunalul Bucureşti în 17 iunie, a declarat avocatul Bogdan Bărbuceanu, unul din apărătorii latifundiarului. Apărarea a cerut întreruperea pedepsei pentru trei luni - maximul prevăzut de lege - pentru ca Gigi Becali să-şi poată continua afacerile, să-şi întreţină familia şi să poată finanţa în continuare Clubul Steaua, a arătat Bogdan Bărbuceanu. În altă ordine de idei, Tribunalul Bucureşti va judeca în 19 iunie cererea de contopire a pedepselor de câte trei ani de închisoare cu executare primite în dosarul „Valiza” şi în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării. Finanţatorul FC Steaua este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. (T.I.)