O nouă criză ce ar putea presupune o nouă sistare a livrărilor de petrol şi gaze ruseşti în Europa tranzitînd Belarus se porofilează la orizont după ce regimul de la Minsk a reacţionat puternic la comentariile preşedintelui Putin, care a declarat luni că Rusia subvenţionează economia statului vecin cu pînă la 5,8 miliarde de dolari, ameninţînd cu impunerea unei taxe pentru închirierea bazelor militare de către Moscova. Liderul de la Kremlin i-a mai avertizat pe omologii de la Minsk că autorităţie de la Moscova intenţionează să îşi reducă subvenţiile acordate economiei belaruse. "Dacă legile pieţei se aplică în Rusia, acestea se aplică şi aici", a precizat vicepremierul belarus, care a avertizat că ţara sa ar putea cere să fie plătită atît pentru închirierea a două baze militare ruse pe teritoriul său, pe care oficialii de la Moscova le exploatează în mod gratuit, cît şi pentru terenul pe care trece conducta de petrol Iamal-Europa.
Datorită unui acord încheiat săptămîna trecută, Belarus va trebui să se achite de o taxă de 53 de dolari pentru fiecare tonă de petrol cumpărată de la Rusia, după ce rămăsese singura ţară din lume care era scutită de plata lor. Belarus a fost nevoită să accepte să plătească de două mai mult, cu data de 1 ianuarie, pentru gazul furnizat de Rusia.
Europa s-ar putea folosi de Turcia pentru a reduce din depedenţa sa de exporturile de petrol şi gatze natureale ruseşti. Autorităţile turce s-au sesizat de această posibilitate şi au în vedere înfiinţarea unei societăţi mixte, în colaborare cu Iranul sau Austria, pentru a livra gaze naturale pe pieţele europene, prin intermediul gazoductului Nabucco, aflat în stadiu de proiect. În cazul implicării într-o societate mixtă, Turcia va deveni un stat ce comercializează gaze naturale, nu doar ţară de tranzit.
Compania austriacă OMV ia în calcul achiziţia de participaţii la zăcămintele petroliere iraniene, pentru a exporta gaze în Europa. Pe de altă parte, un parteneriat cu Austria sau Iranul ar putea oferi Turciei o participaţie importanta la proiectul Nabucco, evalut la 4,6 miliarde de euro, care vizează realizarea unui culoar de tranzit a gazelor naturale din regiunea Mării Caspice şi a Iranului către Europa de Vest, pe traseul Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria, fără a mai tranzita Rusia. Companiile care vor participa la construirea gazoductului de 3.300 de kilometri sînt Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi Transgaz (România). Gazoductul Nabucco ar urma să devină operaţional la începutul anului 2011 şi va avea o capacitate de 4,5-13 miliarde de metri cubi pe an.
Diversificarea furnizorilor de ţiţei şi gaze a devenit o prioritate a Uniunii Europene, după ce, în ianuarie 2006, o dispută între Rusia şi Ucraina privind preţul gazelor naturale a afectat livrările către Europa, care importă din Rusia 25% din necesarul de gaze naturale. Totodată, Rusia a întrerupt, în ianuarie 2007, exporturile de petrol către Belarus, afectînd cinci ţări ale Uniunii Europene.