Conform aşteptărilor, PGE Skra Belchatow s-a impus clar în meciul jucat aseară în Sala Sporturilor din Constanţa, 3:0 (25:20, 25:19, 25:20) cu CVM Tomis, în etapa a doua din Grupa E a Ligii Campionilor la volei masculin. Jucătorii constănţeni au părut prea crispaţi la acest prim meci acasă din cea mai importantă competiţie europeană inter-cluburi, iar evoluţia lor a fost departe de ce au arătat săptămâna trecută, la Moscova. Finalista Ligii Campionilor şi vicecampioana Poloniei şi-a arătat valoarea şi la Constanţa, unde a venit să ia trei puncte după o victorie cât mai scurtă şi exact asta a făcut. Belchatow s-a distanţat pe tabelă încă din startul meciului (4:0, 13:6) graţie unui joc solid la toate capitolele şi atacurilor lui Winiarski, din toate zonele terenului! Tomis a reacţionat prin Ojansivu şi Laza, dar a greşit prea multe servicii (14 în total, faţă de 18 ale polonezilor) şi preluări pentru ca adversarii să aibă emoţii. Winiarski a făcut diferenţa şi în startul setului secund, cu serviciul de această dată, şi s-a făcut 2:0. Gazdele au avut o reacţie de orgoliu în ultimul act, conducând pe tabelă, uneori şi cu trei puncte diferenţă, până la jumătatea setului. Blocajul polonez şi greşelile simple comise de constănţeni în atac (Bojic, campion!) au întors rezultatul de la 12:10 pentru Tomis la 12:16! Remarcabil a fost jocul centrilor Plinski şi Kooistra, care din 13 atacuri au făcut 12 puncte, împreună!
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Noi nu am fost astăzi (n.r. - joi) în cea mai bună formă. Ei au servit foarte bine, noi am adus preluarea departe şi am construit foarte greu, apoi nu am reuşit nici să punem mingea jos. Este o echipă foarte puternică, în faţa căreia ne-am fi dorit să facem mai mult, în special pentru publicul acesta minunat. Nu am reuşit, probabil din cauza lipsei de experienţă, probabil din cauza omogenităţii echipei noastre, unii jucători sunt pentru prima dată în această competiţie, dar în opinia mea am fost într-o formă mai slabă astăzi. Cred că putem juca mai bine şi sunt sigur că o vom face în meciurile care urmează” - Dan Borota, căpitan CVM Tomis.
„Am avut probleme cu preluarea în primele două seturi, a durat ceva până am reuşit să o stabilizăm, de asemenea nici serviciul nu a mers prea bine. În setul 3 am punctat în câteva rânduri pe mingi recuperate şi pe contraatac, dar nu a fost suficient. Belchatow este o echipă foarte puternică, care joacă foarte bine punctele în care face preluarea, prea puternică aş spune pentru noi la acest moment. Am demonstrat la Moscova că putem juca bine, sper să o facem din nou la meciurile cu Fenerbahce, dar polonezii sunt prea puternici pentru toate echipele din grupa noastră” - Radovan Gacic, antrenor principal CVM Tomis.
„Am controlat jocul de la un capăt la altul. Sunt mulţumit de serviciu, de blocaj-apărare, de faptul că am reuşit să neutralizăm jucătorii importanţi ai echipei adverse. Suntem fericiţi pentru cele trei puncte pe care le-am câştigat. Regulamentul Ligii Campionilor în acest sezon nu-ţi dă voie să faci vreun pas greşit, pentru că locul 2 în grupă nu-ţi garantează calificarea. Trebuie să câştigi toate punctele posibile, iar astăzi am reuşit” - Jacek Nawrocki, antrenor principal Skra Belchatow.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenori Radovan Gacic şi Erkan Togan): Gonzalez - Ojansivu, Spînu, Laza, Terzic, Bojic şi Ivanov - libero (au mai jucat: Borota, Stancu, Bojovic şi Merkushev); PGE Skra Belchatow (antrenori Jacek Nawrocki şi Maciej Bartodziejski): Woicki - Atanasijevic, Kooistra, Plinski, Cala, Winiarski şi Zatorski - libero (au mai jucat: Cupkovic, Klos, Bakiewicz şi Zugaj).