După cum ne povesteşte coana Joiţica, e din nou mare dandana la palat. S-a pierdut beletul! De cîţiva ani buni, beletul şi stecluţa cu vitriol joacă un rol însemnat în ceea ce priveşte destinul patriei şi al naţiunii, reprezentînd principalele unelte ale intrigilor şi diversiunilor de tot felul. “S-a pierdut beletul” - strigă coana Joiţica - trompeţica, umflîndu-şi bigudiurile în cap. Paradoxal, în ciuda tehnicilor mondiale ultimul răcnet în materie de comunicare de care dispun cele două palate, ca să nu mai punem la socoteală ochii albaştri şi urechile clăpăuge cu grade, prezidentul şi premierul preferă, în materie de comunicare, beletul de amor! Cuceriţi de genul epistolar, prezidentul Traian şi premierul Călin pe contrasens îşi scriu belete în draci! E plină arhiva Cotrocenilor de astfel de înscrisuri! În loc să conducă ţara spre un loc mai însorit, primul ministru s-a cocoşat scriind beleţele de amor pe genunchii accidentaţi pe contrasens, iar prezidentul şi-a stricat ochii citindu-le! Cu astfel de nimicuri se ocupă mai marii ţării! Îşi scriu belete şi, cînd intră coana Joiţica între ei, scot stecluţa cu vitriol la înaintare ca să se chiorască reciproc. De la instalarea ei în jilţuri, puterea portocalie s-a remarcat doar prin mahala şi dispute interne în care bastonul şi stecluţa cu vitriol au jucat un însemnat rol ofensiv. Beletul a fost şi continuă să fie folosit pe post de stindard al luptei revoluţionare pe care coana Joiţica o animă din cînd în cînd, mai precis, atunci cînd este nevoie, cînd prezidentul i-o cere, pentru a încinge tărîţa în beligeranţi. “Beletul, beletul, unde e beleeetul?” Beletul şi stecuţa cu vitriol, cu care coana Joiţica ţinteşte ochii premierului, marchează momentele istorice şi isterice ale unor dispute de-a dreptul tembele şi care demonstrează cu prisosinţă că mai marii ţării îşi pierd timpul cu tot felul de prostii şi conflicte personale. Serviciile secrete au fost mobilizate pentru a căuta beletul premierului în halatul de baie al prezidentului. Asaltul cu vitriol al coanei Joiţica este de-a dreptul furibund. Unii sînt de părere că beletul poate salva România de anticipate. Cu beletul în nas şi cu vitriolul în ochi, premierul, cred anumiţi specialişti, ar putea fi convins să demisioneze şi să se întoarcă spăşit şi cuminţel la cursele lui cu motoreta pe contrasens. Cu alte cuvinte, beletul şi stecluţa cu vitriol pot schimba fundamental configuraţia politică a ţării. Parcă o şi văd pe coana Joiţica triumfînd cu şalvarii la gît pe post de fular: ”Beletul. Vezi beletul? Demisionezi sau fac ca opinia publică să cetească beletul?” Da’ de ce prezidentul nu l-a arătat la timp şi l-a ascuns în halatul său de baie bine zăvorît în arhivele Cotrocenilor? Implicată în luptele de masă pînă peste bigudiuri, coana Joiţica a făcut din stecluţa ei cu vitriol o armă de temut de care nu te apără nici măcar ochelarii cu lentile fumurii cu care au fost dotate serviciile secrete. Cum deschide cineva gura, coana Joiţica îi arată stecluţa. La fel procedează şi Partidul Democrat, dotat cu o stecluţă ceva mai mare! Astăzi, în toiul confruntărilor politice ca la uşa cortului, cu platformişti şi penelişti în derivă, un belet de calibrul celui despre care vorbim face cît un dosar scos din arhiva veche a Securităţii. Dacă adversarul nu are dosar compromiţător la Securitate, poţi ieşi la atac cu beletul! Mult mai eficient este un belet stropit din belşug de către coana Joiţica cu vitriol… Îi iei faţa adversarului care nu vrea să demisioneze, dar îl şi chiorăşti de-a binelea! Cele două palate sînt copleşite de cafturile cu belete şi stecluţe cu vitriol. Deocamdată, au de suferit victimele colaterale ale acestui război de doi bani. Muscă a căzut în laptele oferit ca momeală premierului, Atanasiu a luat-o peste ochi cu vitriol, Vosganian a rămas cu coada între picioare, în ciuda faptului că a ajuns ministrul Economiei. Opinia publică aşteaptă nerăbdătoare ca prezidentul, cunoscut pentru calităţile sale ideale de povestitor, să dea citire beletului în faţa naţiunii. Belet să fie şi nu instrucţiunile privind folosirea eficientă a halatului de baie prezidenţial…