Chiar dacă este vorba despre un Executiv interimar pe perioada viitoarelor trei luni, Belgia iese din cea mai gravă criză politică din istoria sa. Guvernul va fi condus de actualul premier Guy Verhofstadt, care va fi învestit vineri. Două partide flamande şi trei partide francofone vor forma un Guvern de urgenţă pentru a se ocupa de problemele stringente, neglijate vreme de 192 de zile, de la alegerile din luna iunie, din cauza diferendelor dintre flamanzii vorbitori de flamandă şi valonii francofoni.

Guvernul interimar format în cadrul negocierilor ce au durat toată noaptea de marţi spre miercuri este rezultatul eforturilor premierului Verhofstadt de a-i aduna în cadrul unei coaliţii guvernamentale pe creştin-democraţii şi liberalii din ambele tabere, flamanzi şi valoni şi pe socialiştii francofoni. Mandatul noului Executiv va dura pînă la sfîrşitul lunii martie, pregătind venirea la putere a unei coaliţii formate din creştin-democraţi şi liberali - învingătorii legislativelor.

Pînă în prezent, toate încercările de a forma un nou Guvern au eşuat, în faţa disputelor legate de reforma instituţiilor belgiene şi de acordarea unei autonomii mai largi regiunilor. Belgia încheie anul 2007 încercată de o criză politică de o durată record din care nu va putea ieşi pînă nu va găsi un nou echilibru între flamanzi şi francofoni, ale căror conflicte provoacă temerea că ţara s-ar putea scinda în cele din urmă. Sistemul federal creat treptat în regat în ultimii 40 de ani, pentru a concilia populaţia în proporţie de 60% flamandă şi de 40% francofonă, şi-a atins limitele. Rezultatele alegerilor legislative din iunie au arătat pînă la ce punct s-a adîncit prăpastia dintre comunităţile din Flandra (nord) şi Valonia (sud), care nu mai au în comun nici partide police, nici instituţii media, nici vedete ale muzicii sau filmului. Împinşi de partidul de extremă-dreapta Vlaams Belang, care doreşte separarea, dar şi frustraţi de întîrzierea economică a Valoniei, flamanzii au plebiscitat formaţiunile care cer o descentralizare mai accentuată a instituţiilor. Regiunile şi nu statul federal central ar trebui să joace rolul principal într-o Belgie nouă, confederală. Francofonii fac totul pentru a împiedica o asemenea evoluţie, care le-ar pune în pericol nivelul de viaţă, susţinut semnificativ de Flandra: fără solidaritatea regiunilor bogate cu cele sărace, ce rost mai are uniunea aflată la baza statului belgian, se întreabă aceştia.