Belgianul Paul Allaerts va arbitra meciul Dinamo Kiev - Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Belgianul Paul Allaerts va arbitra meciul Dinamo Kiev - Steaua

Sport 12 Septembrie 2006 / 00:00 845 accesări

Partida Dinamo Kiev - Steaua Bucureşti, care va avea loc miercuri, de la ora 21.45, în Grupa E a Ligii Campionilor, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Belgia, avîndu-l la centru pe Paul Allaerts, informează site-ul oficial al forului european. El va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Peter Hermans şi Eric Thiry, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Jean-Baptist Bultynck. Observator pentru arbitri a fost delegat Eugen Strigel (Germania), care a fost recent la Constanţa, pe 2 septembrie, la meciul România - Bulgaria, scor 2-2, din Grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008. Paul Allaerts, în vîrstă de 42 de ani, este manager IT şi arbitru internaţional din anul 2000. Allaerts a arbitrat, începînd din 2002, meciuri din grupele Ligii Campionilor, fără a conduce partide din fazele finale. El a fost declarat arbitrul anului în Belgia în ultimele două sezoane. Singura partidă disputată de o echipă românească avîndu-l pe Allaerts la centru a fost meciul amical dintre reprezentativele de tineret ale Belgiei şi României, la 21 aprilie 1998, scor 3-2.



12