Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a nominalizat, marţi, pe Ben Bernanke pentru un al doilea mandat de preşedinte al Rezervei Federale a SUA (Fed), urmînd ca acesta să fie validat în funcţie de Senatul. Obama şi-a întrerupt vacanţa pentru a anunţa nominalizarea actualului preşedinte al Fed pentru un nou mandat. ”Ben a abordat un sistem financiar aflat în pragul prăbuşirii cu înţelepciune şi calm, cu acţiuni îndrăzneţe şi o gîndire inovatoare, care a ajutat la stoparea declinului economiei”, a spus Obama. Indicii pieţei de capital americane au crescut uşor în perioada de pretranzacţionare premergătoare deschiderii bursei, după anunţarea veştii, însă pe pieţele financiare din Europa şi Asia, impactul a fost limitat, investitorii fiind mai preocupaţi dacă procesul de recuperare economică a început.
Preşedintele american contează pe Ben Bernanke să susţină o însănătoşire a economiei americane, afectată de şomaj ridicat, executări silite de locuinţe şi prăbuşiri de bănci. Senatul SUA este controlat de Partidul Democrat, al preşedintelui Obama, însă Bernanke a fost criticat, în trecut, de membri ai Congresului, pentru sprijinul prea consistent acordat economiei. ”Chiar dacă am avut păreri diferite faţă de Fed în ultimii ani, consider că renumirea lui Ben Bernanke este probabil cea mai bună alegere”, a afirmat, într-un comunicat, preşedintele Comisiei pentru Buget din Senat, Christopher Dodd. Oficialul american a adăugat că ”audierea lui Ben Bernanke de către Senat va fi aprofundată şi cuprinzătoare”.