Suveranul Pontif este dispus să folosească un papamobil electric, această decizie fiind un semn al adeziunii sale la cauza ecologistă. Papa Benedict al XVI-lea, numit uneori “Papa cel verde” de presa italiană, pune în mod constant accentul pe ideea de apărare a creaţiei lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor şi a mediului înconjurator. Milan Nitzschke, directorului departamentului de comunicare al societăţii SolarWorld, compania care a construit panourile solare instalate în sala Paul al VI-lea de la Vatican, a confirmat faptul că ideea unui papamobil electric a fost discutată cu reprezentanţii Vaticanului. Particularitatea automobilului este necesitatea de a conta, la nevoie, pe o acceleraţie rapidă, afirmând că un automobil electric are o acceleraţie superioară faţă de cea a unui automobil pe benzină. Mauro Villarini, inginer în cadrul departamentului tehnic al Vaticanului, a declarat la rândul său că Vaticanul studiază o serie de sisteme ce furnizează energie regenerabilă graţie biomasei, ce ar putea fi instalate la două proprietăţi ale Vaticanului din afara statului papal, la castelul Gandolfo, reşedinţa papală de vară şi la Santa Maria di Galera, sediul de unde emite Radio Vatican.