Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, ieri, că nu ştie când vor ajunge banii la beneficiarii fondurilor europene, precizând, totodată, că a înaintat lista acestora către Ministerul de Finanţe. „Noi suntem într-un cerc vicios cu totul, şi la nivel de ţară, şi la nivel de beneficiari. Dacă nu plătim aceste cereri de rambursare, nu avem ce să înaintăm, ca să solicităm de la Uniunea Europeană să ne ramburseze. Dacă le plătim, intrăm într-un deficit, depăşindu-l pe cel din acordul cu FMI şi vom fi sancţionaţi ca ţară că am depăşit deficitul. Plăţile se fac în ordinea depunerii cererilor şi a verificărilor. Într-adevăr, cei care lucrează cu fonduri europene sunt într-o situaţie foarte grea. Noi nu avem nicio vină că, de trei ani, nimeni nu a luat atitudine şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. În două luni nu se poate remedia tot ce s-a stricat în doi ani şi jumătate”, a spus Câmpeanu. Potrivit sursei citate, până vineri s-au semnat aproximativ 540 de decizii de plată.